Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în municipiul Târgu Mureș, 60 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.
Locuințele (36 de garsoniere, 18 apartamente 2 camere și 6 apartamente cu 3 camere), au fost construite în amplasamentul din strada Depozitelor f.n., pe un regim de înălţime P+3E ( parter + 3 etaje), valoarea investiției fiind de 13.347.847,36 lei (inclusiv TVA).
Până în prezent, la nivelul județului Mureș, ANL a finalizat, în cadrul aceluiasi program, 1.152 de unități locative, situate în localitățile: Sighișoara (304), Târgu Mureș (355), Luduș (76), Ungheni (42), Sântana de Mureș (54 de unități locative), Reghin (54), Iernut (97), Sâncraiu de Mureș (20), Miercurea Nirajului (50), Daneș (12), Târnăveni (48) și Sovata (40).
***
Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.
În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 49 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 761.173.996,56 de lei.
Contractele semnate vizează modernizarea unor străzi și drumuri de interes local, înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare, realizarea unor rețele de apă pluvială, precum și construirea sau reabilitarea unor poduri și podețe.
Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 1.015, în valoare totală de 11.280.786.335,63 de lei.
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în municipiul Odorheiu Secuiesc, 24 de locuințe de serviciu.
Locuințele (6 garsoniere și 18 de apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Bethlen Gabor nr. 72, pe un regim de înălţime P+2E+M (parter+2 etaje+mansardă), valoarea investiției fiind de 5.739.115,51 lei (inclusiv TVA).
Până în prezent, ANL a finalizat, în cadrul programului ”Construcția de locuințe de serviciu”, apartamente în: Babadag (16), Dorohoi (16), Curtea de Argeș (15), Orăștie (16), Hațeg (30), Uricani (9), Bistrița (24), Aleșd (16), Ineu (16), Suceava (30), Sebeș (22), Călărași (30) și Buftea (30).
* * *
Programul, inițiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei și aprobat prin H.G. nr. 719/2016, are în vedere construcția de locuințe de serviciu pe baza propunerilor primite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), de la autoritățile administrației publice locale și centrale.
Beneficiarii sunt funcționarii publici, precum și angajații din instituții publice centrale și locale, care nu dețin sau nu au deținut, individual sau în comun, împreună cu soții lor, în proprietate o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepția cotelor-părți din locuințe dobândite prin moștenire.
Programul se dezvoltă pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, puse la dispoziția ANL, care le preia în folosință gratuită, în condițiile legii. În cadrul acestuia pot fi incluse și construcții aflate în diverse stadii de execuție ori finalizate și neexploatate.
Locuințele de serviciu construite vor fi repartizate personalului propriu al instituțiilor care solicită realizarea acestora. Închirierea locuințelor de serviciu construite prin program se face în condițiile prevăzute de legislația specifică din fiecare domeniu sau, în situația în care nu există legislație specifică, se face în condițiile OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe. Locuințele de serviciu construite prin programul implementat de ANL nu pot fi vândute.
De asemenea, instituțiile publice locale sau centrale pot încheia protocoale de colaborare, prin care stabilesc ca locuințele de serviciu să fie repartizate personalului din mai multe instituții. Pentru soluționarea cererilor pentru repartizarea locuințelor de serviciu, autoritățile publice locale sau centrale vor constitui comisii de examinare a solicitărilor de locuințe de serviciu și vor stabili ordinea de repartizare și modalitățile de diferențiere.
Sumele necesare finanțării programului se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul MDLPA, din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.
Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, lansează astăzi, 13 aprilie 2023, în consultare publică, un nou ghid al solicitantului
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), lansează astăzi, 13 aprilie 2023, în consultare publică, un nou ghid al solicitantului.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 39.759.446,93 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 26 de obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Facturile au fost depuse de autorităţile locale pentru lucrări de modernizare a unor străzi și drumuri de interes local, amenajare trotuare, precum și extinderea și înființarea unor rețele de canalizare, a precizat ministrul Cseke Attila.
După cum este cunoscut, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigură serviciile de bază în localități (apa, rețeaua de canalizare și gaze) și reabilitează drumurile și podurile.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 54 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”,
în valoare totală de 539.044.407,230 lei.
Contractele semnate vizează modernizarea unor străzi și drumuri de interes local, înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă, a sistemelor de canalizare și a
stațiilor de epurare, precum și construirea sau reabilitarea unor poduri și podețe.
Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 966, în valoare totală de 10.519.612.339,07 lei.